Lucky…

Acum cateva saptamani, colega mea de munca a venit cu un catel mai mult mort decat viu, in brate. Si acum imi amintesc perfect pana si trantitul usii din ziua aceea. Aveam sa vad cel mai trist exemplu de dezumanizare. O mana de puiut, aruncat si abandonat in niste tufisuri, un schelet care inca mai respira,  niste ochii care strigau dupa ajutor si o coditza care chinuia sa miste, desi picioarele din spate erau paralizate. Nu, nu de vreo boala. Ci datorita faptului ca acel catel a fost atat de infometat incat I s-au atrofiat muschii. Nu era decat piele si os. Atat.

Prima data am fost atat de socata incat nu am putut face altceva decat sa ma pun jos, pe podea si sa plang langa el. Se uita atat de profund la noi, speriata, (e fetita) incat imi era rusine ca sunt om.

Recunosc si acum ca da, de multe ori mi-e mare rusine ca sunt om. Imi crapa obrazul.

Intotdeuna am vazut in animale puritatea sufleteasca pe care nu o vad in oameni. Observ tot mai des mame care isi arunca nou-nascutii la groapa de gunoi dar nu am vazut animal care sa renunte la puii ei. Vad parinti care isi bat copiii si ii maltrateaza, dar pisica mea le aducea mancare fetitelor ei, cand erau micute, le chema si statea langa ele pana terminau.

Vad prieteni buni care se barfesc, se cearta, se omoara, dar niciodata nu voi vedea un caine care sa isi lase stapanul.

Atat de mult ne place sa ne numim rasa superioara dar de cele mai multe ori dezamagim.

Animalele au fost create sa ne bucuram de ele, de prezenta lor, de afectiunea lor. Dar cum noi nu ne mai bucuram decat cand Nikita se bate cu te miri cine la TV…

In acea zi nu am avut nici una sperante ca fetitza va scapa cu viata. Era prea moarta pentru a mai fi vie. Dupa fuga colegei mele la veterinar, dupa tratamente si multa, multa dragoste, Lucky, este azi o frumusete de catzel, norocoasa si jucausa. M-a impresionat atat de mult povestea ei incat am lacrimi in ochii amintindu-mi cand a facut primii pasi, cand a ros prima jucarie, cand a alergat prima data. Iar pentru colega mea, care si-a asumat ingrijirea ei pana azi, nu am decat cuvinte de lauda, stima si admiratie.

Lucky e o supravietuiotare. A trecut cu bine de prima etapa. Acum avem nevoie de o familie permanenta pentru ea. Desi colega mea o iubeste enorm, stie ca misiunea ei este pe cale de a se incheia. Apelez la voi, orice iubitor de animale care poate sa ii ofere norocoasei noastre un camin iubitor, asa cum merita. Tin sa va spun ca Lucky este  o fetita educata, si nu veti intampina probleme nici daca va locui la apartament. Este obisnuita.:)

Cred in miracole de Craciun. Si inca mai cred in oameni.

Asteptam sa vedem cine va fi norocosul care o va adopta.

Lucky poate fi cel mai frumos cadou de Craciun.

Ps. Aici vedeti poze cu Norocica:

http://acidtraveller.blogspot.com/

When life gives you lemons…

Astazi am raspuns la intrebarile unui mic chestionar pe Facebook sa aflu “my life quote”.  Si iata ce mi-a iesit:

“When life gives you lemons you make lemonade”

Sa aveti un weekend superb!

Eu cu cine votez?

A inceput isteria ultimei sute de metri. Peste tot,de la cladiri, stalpi, cosuri de gunoi, pana la copaci (ceea ce mi se pare inuman si condamn orice om idiot, pentru ca nu-l pot numi altfel, care considera necesar ca dupa ce ca natura sufera datorita prostie noastre, in general, sa mai sufere si datorita unei campanii electorale) totul ne aduce aminte ca Duminica trebuie sa mergem la vot. Dar eu, cu cine votez?

Cand eram mica imi intrebam parintii de ce nu se fac campanile electorale cu ceva mai palpabil. De exemplu, fiecare candidat sa isi aleaga un proiect (un spital, o scoala, un centru de asistenta sociala, etc)si banii care de obicei sunt aruncati pe materialele electorale, si care sunt foarte multi, sa fie folositi pentru derularea acelui proiect. In rest, campania sa se desfasoare cu enervantele dezbateri, cu atacurile murdare, cu ce vreti voi, doar sa nu mai foloseasca banii aceia ca sa ma ingroape pe mine in plase, pixuri si poze cu “capii”, nu “capurile”. Si la final de campanie, macar avem certitudinea ca daca presedintele nu a facut nimic in 5 ani, ne lasa acum o scoala renovata, sau daca cel care are sa ajunga presedinte pentru urmatorii 5 ani, nu va face nimic, macar va fi renovat un spital sau o clinica de oncologie.

Pentru ca, pe mine, micuta, nu ma incanta deloc sa vad pozele acelea peste tot; din contra, si matur, ajungi la un moment dat sa ai impresia ca te urmaresc si devine agasant.Eram mica. Nu stiam ce inseamna manipularea prin mesaje subliminale, mita electorala, turism electoral, mafia politica si orice alta mizerie politica.

Si acum am 24 de ani. DAR cu cine votez?

Speram ca in 2009 macar, sa am sansa sa vad o campanie politica reala. Absolventa de Sociologie, e oarecum o deformare profesionala ca desi nu am vrut, am urmarit de la inceputul campaniei evolutiile candidatilor.

Am avut de ales intre Crin, Geoana si Basescu. Oamenii au inceput. In autobus, pe strada, la televizor. Domne’ ala e comunist, domne’ ala are grupuri politice in spate, domne’ ala e cu mafia locala, domne’ ala nu a facut nimic. De ce sa nu recunoastem, chiar la cozile enervante unde lumea astepta un carnat si o lingura de fasole, simtul de a dezbate cu privire la raspunsul la intrebarea: “si cu cine votez?”era foare ridicat.

Votati aici! Se impart vise si fasole cu carnat

Ce poate fi mai trist decat o masa de oameni care in 2009 se bate, se calca in picioare, pentru un carnat?

Atatia ani de munca, atatea contributii la stat, atata sudoare, pentru ca azi, tu, un om in toata firea, sa fi impins intr-o multime care asteapta, inghetand o farfurie de mancare? Si mai trist de atat, in conditiile in care tu induri frigul pentru un carnat, sa te certi cu cel de langa tine pentru ca susti un anumit candidat…

Ce poate fi mai jalnic, ca mambru al unui partid, decat sa le vorbesti oamenilor despre realizarile partidului tau, sa le promiti un viitor stralucit, sa iti susti mai marele din partid la prezidentiale, cand tu, imparti fasole cu carnat. Daca as fi membru de partid, al oricarui partid, as imparti mancarea si plasele, si banii, cu punga in cap. Pentru ca e jalnic.

Eu nu vreau plase, eu nu vreau portocale, nu vreau afise electorale, nu vreau 30 sau 50 RON pentru un vot. Nu vreau sa ma transporti la vot. Eu vreau sa ma respecti. Si nu ma simt deloc respectata, intr-o tara in care oamenii politici impart vise si fasole cu carnat.

Ei nu impart la multime, impart la prostime. Si prostimea va vota. Un vot pentru fasole cu carnat. Un vot pentru Romania. Ne meritam soarta.

Doi comunisti invarteau un bec.

Si aici ma refer la priza pe care a prins-o Basescu la public sustinand mai des decat beau eu apa ca Geoana e comunist. Si daca iasa Geoana, invinge Iliescu.

Nu am sansa, dar daca as avea-o, l-as intreba cu respect pe democrat, cine a fost ministru transporturilor in perioda guvernarii lui Iliescu? Geoana? Ahh, nu..Basescu. Dar vai, cum se poate asa ceva? Cu comunistul?

Tot Basescu vorbeste de mafioti, baroni si grupuri politice. L-as intreba din nou: ce sansa are azi, un marinar, sa ajunga presedintele unei tari?

Pentru ca eu cunosc oameni capabili, oameni cu dragoste de tara, oameni cu realizari profesionale, nu marinari, care stau in umbra pentru ca nu au avut sansa domnului Basescu. Sa ne explice, rogu-l-as, traseul sau politic. Cum de a ajuns un marinar, sef de stat?

Daca tot sunt la capitolul intrebari, l-as mai intreba de unde are fiica sa apartament de aproape un million de euro, dintr-un salariu de notar, ca tot se identifica dansul cu poporul. Cati din popor isi permit, dintr-un salariu de notar, un astfel de apartament? Si nu in ultimul rand: cand a stat ultima oara la o coada imensa de oameni care se calca in picioare pentru o farfurie de fasole cu carnat?

Pentru ca ceea ce se intampla azi, in 2009, imi deformeaza imaginea de democratie pe care o stiam eu. In mandatul domnului  Basescu, oamenii inca se bat pe mancare(s-au batut si inainte, dar dansul promitea schimbarea). De ce nu mi-a trimis o scrisoare in care sa-mi zica de ce a guvernat cu comunistii din PSD, de ce Elena Udrea e inca ministru si de ce in toate dezbaterile a aruncat cu noroi in Iliescu dar nu a raspuns niciodata concret la intrebarea: Ce  ati facut in acesti 5 ani? Ca de fiecare data, si acum cand a fost prins cu mata in sac, a inceput sa planga pe la TV. Ca nu a lovit copilul, ca s-a intalnit totusi cu Vantu, ca el stie ca a gresit de multe ori…Ceea ce mi se pare, la fel de jalnic. De ce?

Pentru ca lacrimile false nu pun de mancare romanilor pe masa. Lacrimile false nu schimba sistemul sanitar, lacrimile false nu dau inapoi Romaniei cei 5 ani si lacrimile false sunt FALSE.

Deci, cu cine votez?

Domnul Geoana? Basescu nu-mi place. Recunosc. Mi se pare un tiran. Dar Geoana, nu-mi spune nimic. Absolut nimic. Acelasi grupuri politice, acelasi interese politice, aceiasi baroni locali.

Destul de lipsit de vlaga, si deloc incisiv, o vad mai degraba pe doamna Geoana presedinte. Eu nu prind deloc ideea ca daca Geoana va fi presedinte, se intorc comunistii. De unde se intorc? Din morminte? Pai astia ce au guvernat, ce au fost? Cumva si membrii PCR? Asta e o porcarie. Bine ca au fost Udrea si Ritzi, Berceanu si Blaga, democrati. Uff, uff. De atata democratie urla foamea in noi!

Ce se poate intampla mai rau de atat? Azi oamenii stau la cozi pentru mancare, dau spaga la medici sa-I bage in fata si chiar sa ii trateze, li se asculta telefoanele; ce poate fi mai rau de atat? Eu, sincer cred ca Geoana nu va face nimic ca presedinte. Dar faza cu Iliescu e expirata. Pentru ca Iliescu l-a facut ministru pe Basescu.

Aici se poate pune intrebarea: care e MAI comunist, nu care e comunist?

Si amandoi sunt la fel. Pentru ca au avut educatia scolara comunista si educatia politica la fel de comunista. Si stilul acesta se vede in fiecare iesire a celor doi. Cand ma uit la Basescu cum trece de la starile alea autoritare, jignirile publice si chiar lovituri, la lacrimi de crocodil, imi da senzatia ca are probleme grave la mansarda. Si il asociez cu Ceausescu.

Cand il vad pe Geoana cum promite “proiecte politice”, aceleasi texte invatate si repetate, cu mana intinsa si cu o oarecare teama de confruntari, parca vad un elev comunist, frustrat si temator sa nu i-a bataie la fundulet daca nu spune lectia bine.

Asa ca vreti nu vreti, tot intre doi comunisti am ajuns sa alegem.

Recunosc, l-am votat pe Crin. Nu pentru ca simpatizez PNL (orice partid e la fel pt mine) ci pentru ca eu il consideram pe Crin- un rau si pe Geoana+Basescu- alt rau. Si intre doua rele, am zis sa-l aleg pe cel mai mic. Dar si Crin, m-a dezamagit la fel de rau. Nu pentru ca s-a asociat cu Geoana. Sa fim seriosi. In politica, astfel de strategii sunt normale. Daca nu era Geoana, era Basescu. Si era oarecum evident ca asa se va intampla. E politica.

Insa m-a dezamagit pentru ca el si staful lui electoral, trebuia sa fie constienti ca diferentele prea mari din sondaje, nu ii dadeau nici o sansa sa iasa in turul 2. Si atunci era necesara  o atentie mai mare la atacuri. Era aproape logic ca va ajunge sa se alieze cu PSD-ul. Din punct de vedere politic trebuia sa fie mai atent in a evidentia defectele lui Geoana. Asta daca vrea politica…

Nu pentru ca mi place Geoana ci pentru ca el stia ca va urma sa spuna electoratului sau: Votati-l pe Geoana. Si, isi pierdea credibilitatea. Asta s-a si intamplat.

Concluzia mea este ca daca iasa Basescu presedinte, sa-I multumeasca lui Crin (pentru ca nu a tinut cont de pierderea credibilitatii explicate mai sus) si daca iasa Geoana presedinte sa-I multumeasca lui Basescu (pentru cei 5 ani in care nu a facut nimic altceva decat sa injure, sa bata, sa dispretuiasca.)

Dar eu, cu cine votez?

My buddy, the Brain…

Azi m-am trezit la 6. Pentru unii e normal, pentru mine e aproape o crima. Mi-am lasat creierul frumos in pat sa mai doarma, si eu am plecat la Centru de Probatiune unde imi fac practica si incerc sa ma impac cu ideea ca “tic, tac, tic, tac” mai cateva luni  si trebuie sa-mi sustin lucrarea de dizertatie. Nooo waayy! Yeeessss wayyyy!

Si toata ziua am fost un zombie. Dupa practica m-am dus la lucru, dupa lucru am venit acasa, creierul meu inca se tavalea prin asternuturi, a deschis ochiii incet, s-a uitat la ceas, m-a intrebat ce naiba fac si de ce am plecat asa de dimineata, am incercat sa-I raspund, nu m-a ascultat, era somnoros si guess what? S-a culcat la loc. Am tras de el: “heeei, trezeste-te! De dimi m-ai lasat balta, acum ma lasi balta” Mi-a explicat ca nu a vrut sa ma insoteasca la practica pentru ca el, spre deosebire de mine e constient ca nu ma ajuta la nimic toata treaba asta. Pentru ca in Romania, in sistem, nu se intra neaparat pe competente ci pe hai sa zicem amabil- “alte cai”. I-am zis ca exagereaza, mi-a zis ca sunt o proasta!

Apoi a continuat, explicandu-mi de ce a preferat sa ramana in pat azi dimi. Pentru ca zilele astea, oriunde, dar oriunde se vorbeste doar de politica. Oameni care inca nu au invatat sa se lege la sireturi isi sustin raspicat idei aberante, nefundamentate, ireale, doar pentru ca simpatizeaza un anumit partid. (nu am zis eu asta, ci nepolitiocsul meu creier).

A zis ca de Duminica incoace, incearca sa se oxigeneze cat mai putin pentru ca simte ca nu poate duce atatea cate s-au intamplat de cand cu alegerile astea. Basescu a tratat aceste alegeri ca si cand contracandidatii lui sunt Iliescu si Badea, Geoana nu s-a putut concentra ca era prea ocupat sa “nu-l jignesca pe Crin” pentru ca stia ca va avea nevoie de electoratul lui. Crin la mijloc, lovea din toate partile pentru ca stia ca nu prinde primele doua locuri si putea sa joace in ambele directii pentru ca era doar o chestiune de timp pana ambii politicieni (not) vor apela la el cu specificele pupincurisme, si restul nu a contat.

Si creierul meu a zis ca nu mai suporta toate jocurile astea de suprafata pentru ca oricum fondul ramane acelasi. Nu mai suporta ignoranta, prostia, superficialitatea, snobismul, pupincurismul, aranjamentele, nepotismul etc. Mie sincer mi se pare putin exagerata atitudinea lui, dar ce sa I fac? E al meu..

M-a rugat sa-l las cateva zile in pace, sa se puna pe picioare. Vrea doar o pauza. Il las pana in weekend cand incepem (eu si el) cursul sa obtinem certificare de trainer. Acolo am nevoie de mare de el.

Si asa s-a ajuns ca asta seara sa scriu asa, fara sens. Am o justificare! Scriu nu numai fara sens ci si fara creier.

El e in pat. Are un prosop umed pe cap ca vecinul asculta de cateva ore un amestec de manele cu hip-hop. Si nu e chiar genul lui. Doamne, sensibil mai e creierul asta! Si a mai auzit vestea soc, stirea de prima pagina, groaznica, hotaratoare de destine, un cutremur adevarat: Shakira si J Lo au aparut la un eveniment MTV  in rochii identice. Oau! Lumea se cutremura…Nu stiu ce ne vom face de acum incolo! Un lucru e cert: nimic nu va mai fi la fel!

Va las! L-am convins sa ne uitam impreuna la Seinfeld!

Salutari!

Iulia & the Brain

Solidaritate!!!

V-am scris despre Claudia Chelan. V-am dat link catre povestea ei trista si m-am plans de faptul ca de multe ori o scena, o masina, o poseta, valoreaza mai mult decat viata unu astfel de suflet!

Ma gandeam sa gasesc o modalitate sa conving cat mai multa lume sa doneze o suma, cat de mica pentru ca fata aceasta sa aiba sansa la viata! Apoi am realizat ca e inuman. E inuman sa incercam sa convingem oameni pentru ceva care nu necesita argumente. Cum sa va raspund eu la intrebarea: de ce sa donez?

Pentru ca esti om. Si pentru ca ai acces la o banca sau la Romtelecom. Si pentru ca pe tine un apel te costa 3 sau 5 euro, dar pe ea….indiferenta ta si a mea o costa VIATA! Suntem oameni. Toti trecem prin greutati! Trebuie sa fim solidari!

Suntem oameni! Va rog, haideti sa dovedim ca suntem intradevar oameni! Si ca ne pasa! Nu e vorba doar de viata si de moarte. Moartea e cea care conteaza cel mai putin in ecuatia asta. E vorba de speranta, de suferinta, de durere, de ochii prea frumosi sa fie atat de tristi.

E vorba de tinerete, de viata, de sansa! Si de solidaritate!

Uitati-va pe site, sa o cunoasteti mai bine! In toata tara se fac eforturi! E o suma prea mare pentru un sigur om, dar prea mica  pentru a valora o viata!

http://www.claudia-chelan.eu/

Doneaza pentru Claudia! Incepand cu ziua de Luni- 23.11.2009

Numere Teledon apelabile din reteaua Romtelecom
Numere de acces
Pentru 2 Euro: 0900 900 480
Pentru 5 Euro: 0900 900 482
Pentru 10 Euro: 0900 900 484

Scrisoare despre bun simt

Am avut o saptamana trista.

Una peste alta, intr-o zi, m-a enervat la culme un gest aparent marunt dar care pusese ultima picatura din paharul meu de nervi stransi in cateva zile. Merg la serviciu si gasesc in usa o scrisoare. Nu! Nu mama; Nu! Nu vreo firma. Nu! Nu vre-un sef!

Ci chiar el, Basescu. Ma uit pe plic si vad scrisoare de la presedinte.

O deschid (don’t ask why) si incep sa citesc lungi insiruiri de cuvinte in care acest domn imi vorbeste mie despre bun simt. El, mie…

Am tot spus ca nu o sa ma implic in aceasta campanie electorala, deoarece nu cred in politicieni, nu-mi pasa de ei pentru ca nici lor nu le pasa de mine.

Mi-a zvacnit de multe ori cate o vena cand auzeam promisiuni laolalta cu jigniri aduse de importanti oameni politici, mi-a zvacnit si mai rau cand auzeam persoane gen Elena Udrea, care isi permitea sa spuna ca cei ce locuiesc dupa o anumita varsta cu parintii sunt frustrati- (batea apropo’ de Mircea Badea) dar in disperarea ei, a uitat ca foarte multi tineri in Romania traiesc cu parintii nu pentru ca sunt frustrati ci pentru ca tara e condusa de politicieni ca ea, si nu isi permit altceva.

Eu locuiesc singura, dar ma consider frustrata. Am frustrari si mi se pare normal sa le am intr-o astfel de tara unde o persoana platita de cetateni dar si din banii mei isi permite sa adreseze injurii la adresa acestora.

Mi se pare normal sa fiu frustrata intr-o tara in care o scena a valorat mai mult decat viata unui om. Mi se pare normal sa fiu frustrata intr-o tara in care medicii opereaza de multe ori, nemancati. Unde rezidenti au un salariu mizer, si unde mi se scrie pe tablite sa nu dau bani la cersetori dar nu mi se scrie pe nici o tablita unde sunt toti banii si fondurile care se aloca pentru asistenta sociala ca astfel de oameni sa aiba un minimum de supravietuire si sa nu mai cerseasca.

O fi ea mafia in cersetorie si stiu ca e dar mai e o realitate si aceea ca vara vad oameni care mananca din cosul de gunoi din pungi imbacsite intr-o era in care noi, totii nu numai ca aruncam atata mancare ci dam si bani la stat in acest sens.

N-o sa uit niciodata imaginea unui om care manca pe 40 de grade sarmale aruncate, stricate, imputite. Si nu pot sa uit sutele de cazuri de copii abuzati in centre de plasament. Vanduti, violati, batuti.

Am zis ca tac! La toata tambaleala cu referendumul vena pulsa asa de tare incat mai ca nu produceam energie. Nu stiu cati constientizeaza ca sume uriase de bani au fost alocate pentru ca presedintele sa-si puna la punct campania electorala- deci pentru un moft. Dar moft de presedinte!

Sa vad un referendum ca instrument de campanie electorala, ca tema de campanie electorala mi se pare aberant. Sa mai vad si capul presedintelui pe fiecare cos de gunoi, spunandu-mi oaches ca “de ce le e frica, nu scapa”, am inghitit in sec si m-am gandit ca as fi preferat ca banii aia sa-I dam unei fete- Claudia Chelan din Craiova care lupta pentru viata cu toate puterile ei. Are nevoie de 100.000 de euro pentru a trai.

O tanara studenta la medicina sta la coada, la coada unui sistem care nu da tinerilor o sansa la viata oferind bani pentru operatii dar care sparge milioane de euro ca unii sau altii sa-si lipeasca mii si mii de poze cu capul lor pe cosuri de gunoi si pe stalpi. Bani din banii mei si ai tai. Si atunci, doamna Udrea, normal ca sunt frustrata, desi nu locuiesc cu parintii…

Colac peste pupaza, vine si scrisoarea! Domne’, orice, orice, dar sa-mi spuna mie despre bun simt un om care foloseste apelative de genul: “gaozar”, “tiganca imputita” care conduce beat, care ia din banii publici sa-I faca campanie lu’ fica-sa, care jigneste cu fiecare ocazie?

Am vrut sa ii raspund. Sa-I scriu:

Domnule presedinte,

Nu! Nu, multumesc! Am bun simt. Nu vreau lectii de etica, vreau un trai decent. Eu, gaozarii si tigancile imputite.

Si picatura picaturilor a fost in momentul in care presedintele a inceput sa apara pe la diversi vorbind cu ardoare despre planurile sale si viziunile sale.

Naiva de mine considera ca spre deosebire de candidatii la functia de presedinte care intradevar trebuie sa vorbeasca despre viziuni, actualul presedinte trebuie sa vorbeasca de realizari.

Ehh, si uite asa ma enervai. Nu stiu daca ma duc la vot, si nici cu cine as vota daca m-as duce. Si nu vreau sa influentez pe nimeni. Eu doar scriu ce gandesc. Insa sigur, sigur, eu nu-I mai dau 5 ani.

Dar noi toti putem sa-I mai dam nu 5 ci 55 de ani acestei fete- Caludia.

Va las linkul: http://www.claudia-chelan.eu/

Imi permit un slogan:

VOTATI CLAUDIA, VOTATI SANSA UNUI NOU INCEPUT!

O mana, o gura, un gest…

Merg cu autobuzul la serviciu. Din multe motive. Unul ar fi ca niciodata nu gasesti loc de parcare. Un alt motiv este ca si daca gasesti loc de parcare, exista sanse mari sa-ti gasesti masina “personalizata”, dupa orele de munca. Floricele facute cu cheia, o lovitura aplicata de o persoana care are probleme cu efectuarea parcarilor, dungulitze, sau chiar cum s-a practicat la un moment dat in TM, era o moda- sa arunci vopsea pe masina care consideri tu, ti-a ocupat locul de parcare. Pentru ca pe acel loc scrie clar: Gigel. Ce, nu vezi? E al lui. Uite ca e si formatul bemveului lui desenat pe locul respectiv. Chiar asa?
Un alt motiv este ca imi place sa ma consider o persoana cu simt ecologic. Daca am linie directa de autobus, daca nu am bagaje de carat, nu are rost sa mai contribui si eu la noxele emanate. Autobusul ala, oricum asta face in fiecare zi. Prefer sa fiu un contribuitor la poluare pe cat mai rar posibil.

Un alt motiv este ca pleci destresat dimineata…si ajungi stresat la serviciu. Idioti care nu au auzit de semnalizare, shmenari de cartier care se cred pe pista dar si preferatii mei, cei care zic eu:  “au la masina doar o viteza jumate”. Eu urlu: “haaiii, frateeeee…e verde, go, go, go!! Poti!!!” Si a mea (ca in general sunt femei, imi pare rau, dar asta e..)incet, calm, prea calm, mediteaza inainte de a face pornirea de pe loc, si toti claxoneaza, si urla, si ea sta, si sta, si cand da sa plece, toti: “yeeeeee”…vad galben, si o masina, urmatoarea care trece, pe galben…fericita. Si pleaca!

Si noi, restul, muritorii, cu picuri de apa pe tample, ne uitam la semafor si la urmatoarea la rand. Femeie, barbat, grabit, negrabit, vorbeste la telefon, au ba? Idei, ganduri, sperante. Doamne ajuta! Sa fie rapid! Sa trecem si noi spre urmatorul semafor. Unde, inca o rugaminte catre cer: “sa nu o prindem tot pe tanti”. Speranta moare ultima!

Un ultim motiv ar fi ca sunt una din norocoasele care lucreaza in Piata Unirii. O zona superba a Timisoarei. Ma lasa frumos la catedrala autobusul, merg spre sediu, traversand centrul, mai trag cu ochiii la magazine, las opera, ma gandesc la o groaza de chestii. La doua. Si ajung.

Dar, acum…de cand cu porcina, am inceput sa fiu mai atenta la oamenii din autobus. Si, din pacate, dezamagita!!! Rau.

Un copil care nu pune un servetel la gura cand tuseste, mai are o scuza. Dar cum pot sa ii spun unui om de 30- 40 de ani: “frate, mi-ai tusit in fata! Ti-am vazut amigdalele. Imi pot da chiar cu parerea. Esti bolnav, dute la doctor. Vad eu, de aici. Sunt umflate. Go”.

Mai, si cu unu mai faci fata, dar ce te faci cand vezi ca in general oamenii, au uitat sa puna mana la gura.

Un gest atat de simplu. ai nevoie de o mana. Si de-o gura.

Am incercat sa ma mut. Sa ii evit. Dar ma ciocnesc cu ei, oricum, in orice colt. Si ei, chiar ei…se uita ciudat la mine ca indraznesc sa-mi acopar fata cu fularul. In scarba. Dar cum imi permit? e doar un tusit in fata, un stranut in fata, un gest.. Ce am? Sunt “fatata in puf”?

Well, nu.  Cel putin nu cred ca era puf, pe acolo. Dar stiu ca exista ceva ce se numeste educatie sau ceva ce se numeste bun simt (fara nici o aluzie electorala:P). Dar ei sunt in majoritate. Si cum nu m-a facut mama Doroftei, si nici Sora, sau altul, eu trebuie sa renunt.

Si am de ales. Pe josul, sau masina? “Pejosul” nu ma deranjeaza, nu scartaie, are verificare, are tot. Dar e frig afara, e lung drumul, si e cam decapotabil. Cam mult decapotabil. Si vremea nu e in favoarea mea. Si masina? Pai, masina. Stiti! Tre sa ma incarc cu nervi. Multi si de otel. O sa cantaresc in weekend.

Acum nu pot sa cantaresc decat la ce am ajuns. Sa nu pot lua eu autobusul pentru ca majoritatea nu pune mana la gura. Poate par exagerat de precauta. Poate sunt. Dar nu e vorba neaparat de porcina. E vorba ca accept mai greu saliva altuia pe geaca, fularul sau chiar fata mea. Sorry.

O invidiez pe colega mea care are bicicleta. Si vine la serviciu cu ea. Dar ea are si o portiune buna cu pista speciala pentru bicicleta. Eu, nu. Si mi-e groaza. Trotuare distruse. Pe sosea mi-e frica. Am luat o lovitura de camion. Puternica. Dura. Cu urmari grave. Mi-e deajuns o data in viata. Am ramas cu sechele. Si cred ca as merge numai cu capul aplecat de frica sa nu ma trezesc fara el.

Asa ca o invidiez pe colega mea. E o tare, o puternica, o fericita!

Eu raman cu problema mea. Pejosul sau..?

O sa vad. De luni iau o decizie. Pana atunci: feriti-va de porcina. Si, fratilor:

“PUNETI MANA LA GURA. ASA CUM AM MAI ZIS: UN GEST MIC NE POATE FACE OAMENI MARI!!!!”

My best man!…Portarul:)

Fara cuvinte..

In dimineata zilei de Sambata, am primit vestea ca un politist a fost ucis in oraselul in care in fiecare weekend ma intorc cu drag acasa la parintii mei- Sannicolau Mare.

Daca mi-ar cere cineva sa descriu acest orasel intru-un cuvant, acesta ar fi liniste. Liniste, oameni civilizati, majoritatea cu influente entice germane si maghiare, oameni care traiesc intr-o armonie etnica de invidiat, oameni care se accepta intre ei cu zonele din care sunt veniti, cu religiile pe care si le-au ales, cu traditiile diferite. Germani, unguri, sarbi, bulgari, romani, rromi, catolici, ortodocsi, protestanti. Scoli cu sectia romana, maghiara, germana.  Oamenii simplii si mai putin simpli. O varietate pe care recunosc ca nu am mai intalnit-o nici unde asa cum o intalnesc  in micul Sannicolau Mare. Norocul nivelului de trai ridicat este dat de zona geografica, mai exact la granite cu Ungaria dar si de numarul mare de investitori straini care au facut din Sannicolau singurul oras fara someri din tara, o locatie in care oamenii s-au descurcat de la bine in sus si de aceea fenomenul furturilor a fost rar (si de obicei prestat de altii decat localnicii de aici.).

Cum ziceam- liniste.

Ultima data cand Sannicolau a tinut prima pagina a ziarelor a fost cu ocazia venirii lui Basescu pentru a-si anunta “spontan” candidatura. In timp ce marmota invelea ciocolata in staniol, as adauga eu.

Ideea este ca de Sambata, din pacate, suntem iar in lumina reflectoarelor. Toata lumea probabil a aflat despre moartea politistului de frontiera, executat in strada, ca in filmele americane. Cred ca sentimentul de panica a fost dublat datorita acestei contradictii intre ce stiam noi ca e Sannicolau si ce se pare ca poate deveni. Imi pare foarte rau de acest om care a trebuit sa plateasca cu viata pentru ca a fost la locul nepotrivit.

Imi pare rau de el, de sotia, de fetita lui.

Insa ma inspaimanta faptul  ca in ultima vreme tot mai multi politisti sunt batuti si deposedati de arme; Eu sunt constienta ca nu este usor sa ai o astfel de meserie. Oricat de pregatit ai fi, nu cred ca poate sa nu-ti fie frica in fata unor infractori, unor recidivisti, unor oameni mai mult sau mai putin dispusi sa ucida cu sange rece, in fata unor persoane pentru care o viata de om nu inseamna mult.

Numai si prin faptul ca tu ai constinta, si cantaresti cruditatea celui din fata ta, si ai fiori. E firesc.

Problema este ca sistemul nu face fata noului val de infractori care cum am mai spus sunt parca rupti din filmele americane. Cand zic sistem ma refer atat la faptul ca in politie se intra cum stim cu totii, se absolvesc scoli cum stim cu totii, posturile in general se ocupa cum iarasi stim cu totii.

Si rezultatul este iata, cum ne asteptam cu totii.

De asemenea, nu stiu cat se investeste in pregatirea fizica a acestor angajati care sunt pusi in situatia de a sta fata in fata cu infractori- descrisi mai sus in cateva cuvinte. Sange rece, forta fizica, cruditate, oameni pe care e putin probabil sa ii calmezi prin avertisment verbal. Oameni care nu se sperie. Este o realitate cu care ne confruntam.  Sa ma scuzati daca par dura, dar vad politisti care gafaie pe strada, abia se inchid la camasa din cauza aspectului fizic. Nu mi se pare normal.

Vad politsiti la care se observa clar lipsa vitezei de reactie. Sa fie clar ca nu vreau sa jignesc pe nimeni. Desi se spun multe despre Politia Romana eu sunt una din exceptiile care a avut surpriza placuta de a avea de-a face numai cu politisti care au vorbit frumos, civilizat, au fost in cunostinta de cauza, au actionat rapid si au rezolvat situatia. Sincer.

Dar asta nu ma poate impiedica sa vorbesc despre o realitate care ne loveste de multe ori peste ochii si care iata, poate duce la situatii in care politistii sunt batuti sau batjocoriti de infractori.

Cand zic sistem ma refer si la legile care in loc sa sprijineasca munca acestor oameni , le-o ingreuneaza.

Si nu in ultimul rand, cand zic sistem ma refer si la faptul ca un tanar, in Romania, intra in inchisoare hot si iasa criminal. Nu ar fi prima data si nici ultima data cand vom auzi de baieti care au intrat la penitenciar pentru ca au furat de foame si dupa ce au iesit de acolo au comis acte mult mai grave si mai violente. Pentru ca daca penitenciarul te invata ceva clar- aceasta este sa fi violent.

Ce poate invata un tanar din acela prezentat mai sus stand 24h intre criminali, violatori, talhari, si alt fel de seniori in ale delicventei.

Si aici vorbesc de reintegrare. Acesti infractori acuzati de fapte minore au sansa unui nou inceput. Au sansa sa se reintegreze. Insa  penitenciarul nu este un loc potrivit pentru asa ceva. De aceea dau vina pe sistem. Dar si pe opinia publica. Acestia urla la ideea ca un baiat de 18 ani care a furat o bicicleta sau un telefon sa nu faca puscarie. Insa nu se gandesc ca vor urla mai tare cand acel tanar isi va termina pedeapsa si va trebui sa dea ochiii din nou, cu societatea.

Nu le iau apararea. Sa nu ma intelegeti gresit. Dar trebuie sa cantarim rational. Sunt oameni care fura de foame. Sau tineri care fura din teribilism. Ei trebuie sa plateasca pentru fapta comisa dar daca sunt inchisi, vom plati noi mai tarziu.

De aceea sistemul trebuie pus la punct. Expertii in reintegrarea infractorilor trebuie alesi altfel decat in functie de “ce var au la procuratura” si ce “spaga au dat ca sa primeasca subiectele de examen”.

Trebuie sa fie in stare sa decida cine poate fi eliberat conditionat, cine are sansa sa se reintegreze si cine nu. Cine este un pericol pentru societate si cine nu.

Pentru ca si acestia, nepregatiti, au pe maini sangele tuturor celor ucisi de cei ce au intrat in inchisoare hoti si au iesit criminali. Teoretic avem directia de probatiune, teoretic avem psihologi si sociologi in inchisori. TEORETIC!

La fel, admiterea si absolvirea unei academii de politie trebuie sa se modifice. Si aici: plasa, varul, spaga, nu mai au ce cauta. Pentru ca avem nevoie sa putem avea incredere in oamenii care sunt platiti sa ne protejeze.

Atrag atentia ca nu incerc sub nici o forma sa spun despre cel ce tocmai a fost ucis ca ar fi fost nepregatit, sau sa pun la indoiala calitatile lui in aceasta meserie. Nu au nici o legatura.

Vorbesc doar despre o realitate care stim cu totii ca exista. Am auzit de atatea ori de politisti carora le-a fost frica sa intervina intr-un conflict pana nu au primit sprijin. Si nu ii condamn. Cred ca ajungi sa te gandesti de doua ori daca se merita sa iti risti viata pentru ceva in conditiile in care tu nu ai voie sa tragi cu arma, dar infractorul are. Insa sunt sigura ca daca pregatirea acestora ar fi altfel ,daca s-ar pune mai mult accent pe partea practica, de multe ori astfel de situatii ar putea fi evitate sau cel putin nu s-ar ajunge ca un suflet nevinovat sa moara.

Vedeam saptamana trecuta  doi politisti care se chinuiau de zor sa imobilizeze un sofer beat. Si nu reuseau. Din nou zic: nu e normal! Pai, daca asa greu imobilizezi un aburit de alcool, cum vei face fata unui criminal? Sunt intrebari pe care nu pot sa nu mi le pun. Situatia devine infricosatoare chiar datorita faptului ca in Sannicolau Mare s-a ajuns ca un politist sa fie impuscat cu propria arma. Dureros!

Intamplarea a facut ca exact la service-ul in fata caruia s-a prabusit, avea un prieten masina la reparat. Si-o lasase cu o seara inainte. Si am fost impreuna, Sambata sa vada daca totul e ok si sa o ia. In timp ce el discuta cu patronul service-ului, chiar cel care a auzit strigatele celui ucis, ma uitam inspaimantata la cele doua pete mari de sange incercuite cu creta alba de criminalisti. Ma durea, de parca era sangele meu acolo. Trebuie sa se schimbe o data lucrurile!

Politistul impuscat, a devenit erou. Dar a platit un prêt prea mare pentru asta!

ZAMBITI, VA ROG…

Asta seara ii recomandam unui prieten sa zambesca mai mult. Sa gaseasca motive de bucurie in lucrurile marunte, in cele cotidiene, pentru ca nimeni si nimic nu ne da tineretea inapoi. Si cum “big things” se intampla rar, trebuie sa invatam sa radem, sa ne bucuram, sa ne inseninam si atunci cand de exemplu vedem un fluture. J

Ma gandeam la asta pentru ca tin minte ce mult m-am bucurat intr-o zi din acest motiv.

Desi intotdeauna generatiile vechi spun despre cele noi ca sunt altfel si ca “domne’ pe vremea lor nu era asa” cred ca de data asta, cu riscul de a parea o imbatranita, la multii 24 de ani impliniti, am sa spun ca generatia noastra este chiar diferita.

Vrem adolescenta perfecta, jobul perfect, suma perfecta de bani in cont. Vrem sa fim cei mai frumosi, cei mai destepti, cei mai doriti, cei mai bogati, cei mai cei, si nu facem compromisuri in acest sens. Doar avand ”cele mai” si fiind “cei mai” acceptam sa ne bucuram. Ne uitam lung dupa lucrurile mari ce ne pot face fericiti, si la fel de lung ne vom uita inapoi dupa anii pe care ar fi trebuit sa ii petrecem altfel.

Vad fete care in cautarea frumusetii perfecte se lasa mutilate de bisturiu si botox. Vad baieti frustrati ca nu au un anumit model de masina. Vad oameni cu fete triste si inraite.

Nu mi se pare deloc filozofic daca spun ca fericirea e in noi. Sunt intrebata des cum pot sa zambesc  atat si cum de intotdeaua sunt fericita. Unii chiar mi-au aruncat in fatza vestita fraza: “normal, tu nu stii ce inseamna sa ai greutati”. Si s-au inselat. Problema este ca eu cantaresc altfel fericirea si ca iau necazurile, tristetile, dezamagirile, chestiunile negative,le iau ca atare, nu fac mare tam-tam pe seama lor, si incerc sa le las in urma.

Atata timp cat nu pot schimba nimic, de ce sa ma distrug cu ganduri negre?

Nu las decat lucrurile bune sa ma copleseasca pentru ca viata inseamna mai mult decat sa fi “cel mai” si sa ai “cele mai”.

Chiar ma gandeam, ca in general, oamenii bogati nu sunt fericiti. Mi-e greu sa cred ca un pusti nascut intr-o familie bogata, care are toate cele si implicit nu duce lipsa de nimic, poate simti bucuria pe care am simtit-o eu cand am vazut prima data, mica fiind, o reclama pe un post nemtesc de televiziune.(primise prietena mea de-o viata, dupa revolutie, antena parabolica de la sora ei “de dincolo”).

Doamnee, sa nu mai pun la socoteala faptul ca televizorul era color, cum puteam sa savuram reclamele la Haribo, si chiar cele la detergent. Era o nebunie. Cand a primit un video si casete cu Bruce Lee si cu “Cichii Cean”(asa il stiam atunci)am invatat replicile in limba germana desi nu stiam nimic, nimic despre aceasta.  Si acum imi amintesc cu jena dar si cu mare drag cand a primit aceasta prietena primul pachet de la sora ei (sau printre primele). Eram un tanc de copil, m-am dus pe furis acolo unde tinea produsele pentru ca voiam sa ma dau cu un spray din Germania. Am pus repede mana pe primul, si am apasat cat de tare am putut; uimirea a fost pe masura, cand din acel spray a iesit o spuma alba- de barbierit- si mi-am umplut tricoul cu ea. Doaammneeee, ce moment!

Cred cu tarie ca cele rele ni se intampla ca sa le putem aprecia mai bine pe cele bune.

Acum ca tot veni vorba de cele jenante din copilarie, imi amintesc de tentative mea de sinucidere. Mama mea daduse bani cuiva sa ne aduca, mie si fratelui meu, adidasi Puma de la sarbi sau unguri. Cat de Puma erau, nu indrazniti sa intrebati!:) Dar femeia s-a intors doar cu adidasi pt fratele meu pentru ca nu a gasit masura mea.

Nervoasa, nu…nu,nervoasa- distrusa, am plecat de acasa cu gandul ca viata nu mai are sens astfel. Si m-am dus spre raul din apropierea casei mele sa ma aruncJ in apa. Stand acolo pe pod, pe podul ce trecea peste o apa ce nu depaseste un metru inaltimeJ, m-a vazut fratele meu, incaltat, firesc in motivul sinuciderii mele- vestitii Puma. A venit si m-a intrebat ce fac. I-am spus ca ma sinucid si de ce. El, mi-a raspuns sec ca I se pare ciudat ca mi-am ales apa pentru ca e plin de broaste. Si mie, mi-era frica de broaste. La fel de sec am renuntat la moarteJ datorita oac-oacurilor si am plecat acasa cu nervi ca nici macar sa ma sinucid nu pot.:)

Asta a fost copilaria. Dar si ca adulti avem in fiecare zi “adidasi puma” pe care ni dorim si nu-I avem. Avem in fiecare zi motive de dezamagire. Dar ce azi ne poate provoca o suferinta mare, maine poate sa fie un fleac.

Suntem prea complicati si punem prêt pe lucruri care conteaza prea putin. Ar trebui sa traim asa cum simtim, sa gandim independent, sa acceptam diferentele si sa iubim provocarile.

Sa zambim mai des!

Asa cum am mai zis, am ras la cateva ore de la operatia pe corzile vocale, am ras la putin timp dupa ce am fost lovita de o camioneta, si aveam capul ferfelitza, am ras cu mama mea de mana cand o depsarteau cateva minute de intrarea in operatie, am ras cu oameni pe care abia ii cunosteam si care treceau prin moment neplacute, am ras cand am avut esecuri. Si bine am facutJ

Nu regret nimic din viata mea, pentru ca fiecare moment face parte din mine si din ceea ce sunt azi.

Provocarea pe care i-am facut-o prietenului de care va spuneam, a fost ca maine seara, trebuie sa-mi dea 2 motive de bucurie din ziua respectiva.  Mici, mici…cat de mici!

Vreau doua motive…

Vom vedea! Va provoc si pe voi! Incercati sa va priviti obiectiv viata, incercati sa priviti maruntisurile care ne fac ziua frumoasa, cantariti bine ce vi se intampla, si veti vedea ca “dracul nu e chiar atat de negru”.

P.S O prietena spunea ca atunci cand ne uitam la miile de oameni din fata noastra, sa ne uitam si la sutele de mii de oameni pe care ii avem in urma!