Solidaritate!!!

V-am scris despre Claudia Chelan. V-am dat link catre povestea ei trista si m-am plans de faptul ca de multe ori o scena, o masina, o poseta, valoreaza mai mult decat viata unu astfel de suflet!

Ma gandeam sa gasesc o modalitate sa conving cat mai multa lume sa doneze o suma, cat de mica pentru ca fata aceasta sa aiba sansa la viata! Apoi am realizat ca e inuman. E inuman sa incercam sa convingem oameni pentru ceva care nu necesita argumente. Cum sa va raspund eu la intrebarea: de ce sa donez?

Pentru ca esti om. Si pentru ca ai acces la o banca sau la Romtelecom. Si pentru ca pe tine un apel te costa 3 sau 5 euro, dar pe ea….indiferenta ta si a mea o costa VIATA! Suntem oameni. Toti trecem prin greutati! Trebuie sa fim solidari!

Suntem oameni! Va rog, haideti sa dovedim ca suntem intradevar oameni! Si ca ne pasa! Nu e vorba doar de viata si de moarte. Moartea e cea care conteaza cel mai putin in ecuatia asta. E vorba de speranta, de suferinta, de durere, de ochii prea frumosi sa fie atat de tristi.

E vorba de tinerete, de viata, de sansa! Si de solidaritate!

Uitati-va pe site, sa o cunoasteti mai bine! In toata tara se fac eforturi! E o suma prea mare pentru un sigur om, dar prea mica  pentru a valora o viata!

http://www.claudia-chelan.eu/

Doneaza pentru Claudia! Incepand cu ziua de Luni- 23.11.2009

Numere Teledon apelabile din reteaua Romtelecom
Numere de acces
Pentru 2 Euro: 0900 900 480
Pentru 5 Euro: 0900 900 482
Pentru 10 Euro: 0900 900 484

Scrisoare despre bun simt

Am avut o saptamana trista.

Una peste alta, intr-o zi, m-a enervat la culme un gest aparent marunt dar care pusese ultima picatura din paharul meu de nervi stransi in cateva zile. Merg la serviciu si gasesc in usa o scrisoare. Nu! Nu mama; Nu! Nu vreo firma. Nu! Nu vre-un sef!

Ci chiar el, Basescu. Ma uit pe plic si vad scrisoare de la presedinte.

O deschid (don’t ask why) si incep sa citesc lungi insiruiri de cuvinte in care acest domn imi vorbeste mie despre bun simt. El, mie…

Am tot spus ca nu o sa ma implic in aceasta campanie electorala, deoarece nu cred in politicieni, nu-mi pasa de ei pentru ca nici lor nu le pasa de mine.

Mi-a zvacnit de multe ori cate o vena cand auzeam promisiuni laolalta cu jigniri aduse de importanti oameni politici, mi-a zvacnit si mai rau cand auzeam persoane gen Elena Udrea, care isi permitea sa spuna ca cei ce locuiesc dupa o anumita varsta cu parintii sunt frustrati- (batea apropo’ de Mircea Badea) dar in disperarea ei, a uitat ca foarte multi tineri in Romania traiesc cu parintii nu pentru ca sunt frustrati ci pentru ca tara e condusa de politicieni ca ea, si nu isi permit altceva.

Eu locuiesc singura, dar ma consider frustrata. Am frustrari si mi se pare normal sa le am intr-o astfel de tara unde o persoana platita de cetateni dar si din banii mei isi permite sa adreseze injurii la adresa acestora.

Mi se pare normal sa fiu frustrata intr-o tara in care o scena a valorat mai mult decat viata unui om. Mi se pare normal sa fiu frustrata intr-o tara in care medicii opereaza de multe ori, nemancati. Unde rezidenti au un salariu mizer, si unde mi se scrie pe tablite sa nu dau bani la cersetori dar nu mi se scrie pe nici o tablita unde sunt toti banii si fondurile care se aloca pentru asistenta sociala ca astfel de oameni sa aiba un minimum de supravietuire si sa nu mai cerseasca.

O fi ea mafia in cersetorie si stiu ca e dar mai e o realitate si aceea ca vara vad oameni care mananca din cosul de gunoi din pungi imbacsite intr-o era in care noi, totii nu numai ca aruncam atata mancare ci dam si bani la stat in acest sens.

N-o sa uit niciodata imaginea unui om care manca pe 40 de grade sarmale aruncate, stricate, imputite. Si nu pot sa uit sutele de cazuri de copii abuzati in centre de plasament. Vanduti, violati, batuti.

Am zis ca tac! La toata tambaleala cu referendumul vena pulsa asa de tare incat mai ca nu produceam energie. Nu stiu cati constientizeaza ca sume uriase de bani au fost alocate pentru ca presedintele sa-si puna la punct campania electorala- deci pentru un moft. Dar moft de presedinte!

Sa vad un referendum ca instrument de campanie electorala, ca tema de campanie electorala mi se pare aberant. Sa mai vad si capul presedintelui pe fiecare cos de gunoi, spunandu-mi oaches ca “de ce le e frica, nu scapa”, am inghitit in sec si m-am gandit ca as fi preferat ca banii aia sa-I dam unei fete- Claudia Chelan din Craiova care lupta pentru viata cu toate puterile ei. Are nevoie de 100.000 de euro pentru a trai.

O tanara studenta la medicina sta la coada, la coada unui sistem care nu da tinerilor o sansa la viata oferind bani pentru operatii dar care sparge milioane de euro ca unii sau altii sa-si lipeasca mii si mii de poze cu capul lor pe cosuri de gunoi si pe stalpi. Bani din banii mei si ai tai. Si atunci, doamna Udrea, normal ca sunt frustrata, desi nu locuiesc cu parintii…

Colac peste pupaza, vine si scrisoarea! Domne’, orice, orice, dar sa-mi spuna mie despre bun simt un om care foloseste apelative de genul: “gaozar”, “tiganca imputita” care conduce beat, care ia din banii publici sa-I faca campanie lu’ fica-sa, care jigneste cu fiecare ocazie?

Am vrut sa ii raspund. Sa-I scriu:

Domnule presedinte,

Nu! Nu, multumesc! Am bun simt. Nu vreau lectii de etica, vreau un trai decent. Eu, gaozarii si tigancile imputite.

Si picatura picaturilor a fost in momentul in care presedintele a inceput sa apara pe la diversi vorbind cu ardoare despre planurile sale si viziunile sale.

Naiva de mine considera ca spre deosebire de candidatii la functia de presedinte care intradevar trebuie sa vorbeasca despre viziuni, actualul presedinte trebuie sa vorbeasca de realizari.

Ehh, si uite asa ma enervai. Nu stiu daca ma duc la vot, si nici cu cine as vota daca m-as duce. Si nu vreau sa influentez pe nimeni. Eu doar scriu ce gandesc. Insa sigur, sigur, eu nu-I mai dau 5 ani.

Dar noi toti putem sa-I mai dam nu 5 ci 55 de ani acestei fete- Caludia.

Va las linkul: http://www.claudia-chelan.eu/

Imi permit un slogan:

VOTATI CLAUDIA, VOTATI SANSA UNUI NOU INCEPUT!

Un mic PS…

Catelusul din imagine este al meu. Il cheama Freddie si este cel mai nebun, jucaus si rasfatat caine din univers. In aces moment a ajuns la fabuloasa varsta de 11 luni. He,he,he..What a dog…

Pentru poza ii multumim cu drag si multi pupici colegei si prietenei- Cris.

Say thanks to Cris, kids! Thannnnkkksss, Criiissss!!

O mana, o gura, un gest…

Merg cu autobuzul la serviciu. Din multe motive. Unul ar fi ca niciodata nu gasesti loc de parcare. Un alt motiv este ca si daca gasesti loc de parcare, exista sanse mari sa-ti gasesti masina “personalizata”, dupa orele de munca. Floricele facute cu cheia, o lovitura aplicata de o persoana care are probleme cu efectuarea parcarilor, dungulitze, sau chiar cum s-a practicat la un moment dat in TM, era o moda- sa arunci vopsea pe masina care consideri tu, ti-a ocupat locul de parcare. Pentru ca pe acel loc scrie clar: Gigel. Ce, nu vezi? E al lui. Uite ca e si formatul bemveului lui desenat pe locul respectiv. Chiar asa?
Un alt motiv este ca imi place sa ma consider o persoana cu simt ecologic. Daca am linie directa de autobus, daca nu am bagaje de carat, nu are rost sa mai contribui si eu la noxele emanate. Autobusul ala, oricum asta face in fiecare zi. Prefer sa fiu un contribuitor la poluare pe cat mai rar posibil.

Un alt motiv este ca pleci destresat dimineata…si ajungi stresat la serviciu. Idioti care nu au auzit de semnalizare, shmenari de cartier care se cred pe pista dar si preferatii mei, cei care zic eu:  “au la masina doar o viteza jumate”. Eu urlu: “haaiii, frateeeee…e verde, go, go, go!! Poti!!!” Si a mea (ca in general sunt femei, imi pare rau, dar asta e..)incet, calm, prea calm, mediteaza inainte de a face pornirea de pe loc, si toti claxoneaza, si urla, si ea sta, si sta, si cand da sa plece, toti: “yeeeeee”…vad galben, si o masina, urmatoarea care trece, pe galben…fericita. Si pleaca!

Si noi, restul, muritorii, cu picuri de apa pe tample, ne uitam la semafor si la urmatoarea la rand. Femeie, barbat, grabit, negrabit, vorbeste la telefon, au ba? Idei, ganduri, sperante. Doamne ajuta! Sa fie rapid! Sa trecem si noi spre urmatorul semafor. Unde, inca o rugaminte catre cer: “sa nu o prindem tot pe tanti”. Speranta moare ultima!

Un ultim motiv ar fi ca sunt una din norocoasele care lucreaza in Piata Unirii. O zona superba a Timisoarei. Ma lasa frumos la catedrala autobusul, merg spre sediu, traversand centrul, mai trag cu ochiii la magazine, las opera, ma gandesc la o groaza de chestii. La doua. Si ajung.

Dar, acum…de cand cu porcina, am inceput sa fiu mai atenta la oamenii din autobus. Si, din pacate, dezamagita!!! Rau.

Un copil care nu pune un servetel la gura cand tuseste, mai are o scuza. Dar cum pot sa ii spun unui om de 30- 40 de ani: “frate, mi-ai tusit in fata! Ti-am vazut amigdalele. Imi pot da chiar cu parerea. Esti bolnav, dute la doctor. Vad eu, de aici. Sunt umflate. Go”.

Mai, si cu unu mai faci fata, dar ce te faci cand vezi ca in general oamenii, au uitat sa puna mana la gura.

Un gest atat de simplu. ai nevoie de o mana. Si de-o gura.

Am incercat sa ma mut. Sa ii evit. Dar ma ciocnesc cu ei, oricum, in orice colt. Si ei, chiar ei…se uita ciudat la mine ca indraznesc sa-mi acopar fata cu fularul. In scarba. Dar cum imi permit? e doar un tusit in fata, un stranut in fata, un gest.. Ce am? Sunt “fatata in puf”?

Well, nu.  Cel putin nu cred ca era puf, pe acolo. Dar stiu ca exista ceva ce se numeste educatie sau ceva ce se numeste bun simt (fara nici o aluzie electorala:P). Dar ei sunt in majoritate. Si cum nu m-a facut mama Doroftei, si nici Sora, sau altul, eu trebuie sa renunt.

Si am de ales. Pe josul, sau masina? “Pejosul” nu ma deranjeaza, nu scartaie, are verificare, are tot. Dar e frig afara, e lung drumul, si e cam decapotabil. Cam mult decapotabil. Si vremea nu e in favoarea mea. Si masina? Pai, masina. Stiti! Tre sa ma incarc cu nervi. Multi si de otel. O sa cantaresc in weekend.

Acum nu pot sa cantaresc decat la ce am ajuns. Sa nu pot lua eu autobusul pentru ca majoritatea nu pune mana la gura. Poate par exagerat de precauta. Poate sunt. Dar nu e vorba neaparat de porcina. E vorba ca accept mai greu saliva altuia pe geaca, fularul sau chiar fata mea. Sorry.

O invidiez pe colega mea care are bicicleta. Si vine la serviciu cu ea. Dar ea are si o portiune buna cu pista speciala pentru bicicleta. Eu, nu. Si mi-e groaza. Trotuare distruse. Pe sosea mi-e frica. Am luat o lovitura de camion. Puternica. Dura. Cu urmari grave. Mi-e deajuns o data in viata. Am ramas cu sechele. Si cred ca as merge numai cu capul aplecat de frica sa nu ma trezesc fara el.

Asa ca o invidiez pe colega mea. E o tare, o puternica, o fericita!

Eu raman cu problema mea. Pejosul sau..?

O sa vad. De luni iau o decizie. Pana atunci: feriti-va de porcina. Si, fratilor:

“PUNETI MANA LA GURA. ASA CUM AM MAI ZIS: UN GEST MIC NE POATE FACE OAMENI MARI!!!!”

My best man!…Portarul:)

Fara cuvinte..

In dimineata zilei de Sambata, am primit vestea ca un politist a fost ucis in oraselul in care in fiecare weekend ma intorc cu drag acasa la parintii mei- Sannicolau Mare.

Daca mi-ar cere cineva sa descriu acest orasel intru-un cuvant, acesta ar fi liniste. Liniste, oameni civilizati, majoritatea cu influente entice germane si maghiare, oameni care traiesc intr-o armonie etnica de invidiat, oameni care se accepta intre ei cu zonele din care sunt veniti, cu religiile pe care si le-au ales, cu traditiile diferite. Germani, unguri, sarbi, bulgari, romani, rromi, catolici, ortodocsi, protestanti. Scoli cu sectia romana, maghiara, germana.  Oamenii simplii si mai putin simpli. O varietate pe care recunosc ca nu am mai intalnit-o nici unde asa cum o intalnesc  in micul Sannicolau Mare. Norocul nivelului de trai ridicat este dat de zona geografica, mai exact la granite cu Ungaria dar si de numarul mare de investitori straini care au facut din Sannicolau singurul oras fara someri din tara, o locatie in care oamenii s-au descurcat de la bine in sus si de aceea fenomenul furturilor a fost rar (si de obicei prestat de altii decat localnicii de aici.).

Cum ziceam- liniste.

Ultima data cand Sannicolau a tinut prima pagina a ziarelor a fost cu ocazia venirii lui Basescu pentru a-si anunta “spontan” candidatura. In timp ce marmota invelea ciocolata in staniol, as adauga eu.

Ideea este ca de Sambata, din pacate, suntem iar in lumina reflectoarelor. Toata lumea probabil a aflat despre moartea politistului de frontiera, executat in strada, ca in filmele americane. Cred ca sentimentul de panica a fost dublat datorita acestei contradictii intre ce stiam noi ca e Sannicolau si ce se pare ca poate deveni. Imi pare foarte rau de acest om care a trebuit sa plateasca cu viata pentru ca a fost la locul nepotrivit.

Imi pare rau de el, de sotia, de fetita lui.

Insa ma inspaimanta faptul  ca in ultima vreme tot mai multi politisti sunt batuti si deposedati de arme; Eu sunt constienta ca nu este usor sa ai o astfel de meserie. Oricat de pregatit ai fi, nu cred ca poate sa nu-ti fie frica in fata unor infractori, unor recidivisti, unor oameni mai mult sau mai putin dispusi sa ucida cu sange rece, in fata unor persoane pentru care o viata de om nu inseamna mult.

Numai si prin faptul ca tu ai constinta, si cantaresti cruditatea celui din fata ta, si ai fiori. E firesc.

Problema este ca sistemul nu face fata noului val de infractori care cum am mai spus sunt parca rupti din filmele americane. Cand zic sistem ma refer atat la faptul ca in politie se intra cum stim cu totii, se absolvesc scoli cum stim cu totii, posturile in general se ocupa cum iarasi stim cu totii.

Si rezultatul este iata, cum ne asteptam cu totii.

De asemenea, nu stiu cat se investeste in pregatirea fizica a acestor angajati care sunt pusi in situatia de a sta fata in fata cu infractori- descrisi mai sus in cateva cuvinte. Sange rece, forta fizica, cruditate, oameni pe care e putin probabil sa ii calmezi prin avertisment verbal. Oameni care nu se sperie. Este o realitate cu care ne confruntam.  Sa ma scuzati daca par dura, dar vad politisti care gafaie pe strada, abia se inchid la camasa din cauza aspectului fizic. Nu mi se pare normal.

Vad politsiti la care se observa clar lipsa vitezei de reactie. Sa fie clar ca nu vreau sa jignesc pe nimeni. Desi se spun multe despre Politia Romana eu sunt una din exceptiile care a avut surpriza placuta de a avea de-a face numai cu politisti care au vorbit frumos, civilizat, au fost in cunostinta de cauza, au actionat rapid si au rezolvat situatia. Sincer.

Dar asta nu ma poate impiedica sa vorbesc despre o realitate care ne loveste de multe ori peste ochii si care iata, poate duce la situatii in care politistii sunt batuti sau batjocoriti de infractori.

Cand zic sistem ma refer si la legile care in loc sa sprijineasca munca acestor oameni , le-o ingreuneaza.

Si nu in ultimul rand, cand zic sistem ma refer si la faptul ca un tanar, in Romania, intra in inchisoare hot si iasa criminal. Nu ar fi prima data si nici ultima data cand vom auzi de baieti care au intrat la penitenciar pentru ca au furat de foame si dupa ce au iesit de acolo au comis acte mult mai grave si mai violente. Pentru ca daca penitenciarul te invata ceva clar- aceasta este sa fi violent.

Ce poate invata un tanar din acela prezentat mai sus stand 24h intre criminali, violatori, talhari, si alt fel de seniori in ale delicventei.

Si aici vorbesc de reintegrare. Acesti infractori acuzati de fapte minore au sansa unui nou inceput. Au sansa sa se reintegreze. Insa  penitenciarul nu este un loc potrivit pentru asa ceva. De aceea dau vina pe sistem. Dar si pe opinia publica. Acestia urla la ideea ca un baiat de 18 ani care a furat o bicicleta sau un telefon sa nu faca puscarie. Insa nu se gandesc ca vor urla mai tare cand acel tanar isi va termina pedeapsa si va trebui sa dea ochiii din nou, cu societatea.

Nu le iau apararea. Sa nu ma intelegeti gresit. Dar trebuie sa cantarim rational. Sunt oameni care fura de foame. Sau tineri care fura din teribilism. Ei trebuie sa plateasca pentru fapta comisa dar daca sunt inchisi, vom plati noi mai tarziu.

De aceea sistemul trebuie pus la punct. Expertii in reintegrarea infractorilor trebuie alesi altfel decat in functie de “ce var au la procuratura” si ce “spaga au dat ca sa primeasca subiectele de examen”.

Trebuie sa fie in stare sa decida cine poate fi eliberat conditionat, cine are sansa sa se reintegreze si cine nu. Cine este un pericol pentru societate si cine nu.

Pentru ca si acestia, nepregatiti, au pe maini sangele tuturor celor ucisi de cei ce au intrat in inchisoare hoti si au iesit criminali. Teoretic avem directia de probatiune, teoretic avem psihologi si sociologi in inchisori. TEORETIC!

La fel, admiterea si absolvirea unei academii de politie trebuie sa se modifice. Si aici: plasa, varul, spaga, nu mai au ce cauta. Pentru ca avem nevoie sa putem avea incredere in oamenii care sunt platiti sa ne protejeze.

Atrag atentia ca nu incerc sub nici o forma sa spun despre cel ce tocmai a fost ucis ca ar fi fost nepregatit, sau sa pun la indoiala calitatile lui in aceasta meserie. Nu au nici o legatura.

Vorbesc doar despre o realitate care stim cu totii ca exista. Am auzit de atatea ori de politisti carora le-a fost frica sa intervina intr-un conflict pana nu au primit sprijin. Si nu ii condamn. Cred ca ajungi sa te gandesti de doua ori daca se merita sa iti risti viata pentru ceva in conditiile in care tu nu ai voie sa tragi cu arma, dar infractorul are. Insa sunt sigura ca daca pregatirea acestora ar fi altfel ,daca s-ar pune mai mult accent pe partea practica, de multe ori astfel de situatii ar putea fi evitate sau cel putin nu s-ar ajunge ca un suflet nevinovat sa moara.

Vedeam saptamana trecuta  doi politisti care se chinuiau de zor sa imobilizeze un sofer beat. Si nu reuseau. Din nou zic: nu e normal! Pai, daca asa greu imobilizezi un aburit de alcool, cum vei face fata unui criminal? Sunt intrebari pe care nu pot sa nu mi le pun. Situatia devine infricosatoare chiar datorita faptului ca in Sannicolau Mare s-a ajuns ca un politist sa fie impuscat cu propria arma. Dureros!

Intamplarea a facut ca exact la service-ul in fata caruia s-a prabusit, avea un prieten masina la reparat. Si-o lasase cu o seara inainte. Si am fost impreuna, Sambata sa vada daca totul e ok si sa o ia. In timp ce el discuta cu patronul service-ului, chiar cel care a auzit strigatele celui ucis, ma uitam inspaimantata la cele doua pete mari de sange incercuite cu creta alba de criminalisti. Ma durea, de parca era sangele meu acolo. Trebuie sa se schimbe o data lucrurile!

Politistul impuscat, a devenit erou. Dar a platit un prêt prea mare pentru asta!

ZAMBITI, VA ROG…

Asta seara ii recomandam unui prieten sa zambesca mai mult. Sa gaseasca motive de bucurie in lucrurile marunte, in cele cotidiene, pentru ca nimeni si nimic nu ne da tineretea inapoi. Si cum “big things” se intampla rar, trebuie sa invatam sa radem, sa ne bucuram, sa ne inseninam si atunci cand de exemplu vedem un fluture. J

Ma gandeam la asta pentru ca tin minte ce mult m-am bucurat intr-o zi din acest motiv.

Desi intotdeauna generatiile vechi spun despre cele noi ca sunt altfel si ca “domne’ pe vremea lor nu era asa” cred ca de data asta, cu riscul de a parea o imbatranita, la multii 24 de ani impliniti, am sa spun ca generatia noastra este chiar diferita.

Vrem adolescenta perfecta, jobul perfect, suma perfecta de bani in cont. Vrem sa fim cei mai frumosi, cei mai destepti, cei mai doriti, cei mai bogati, cei mai cei, si nu facem compromisuri in acest sens. Doar avand ”cele mai” si fiind “cei mai” acceptam sa ne bucuram. Ne uitam lung dupa lucrurile mari ce ne pot face fericiti, si la fel de lung ne vom uita inapoi dupa anii pe care ar fi trebuit sa ii petrecem altfel.

Vad fete care in cautarea frumusetii perfecte se lasa mutilate de bisturiu si botox. Vad baieti frustrati ca nu au un anumit model de masina. Vad oameni cu fete triste si inraite.

Nu mi se pare deloc filozofic daca spun ca fericirea e in noi. Sunt intrebata des cum pot sa zambesc  atat si cum de intotdeaua sunt fericita. Unii chiar mi-au aruncat in fatza vestita fraza: “normal, tu nu stii ce inseamna sa ai greutati”. Si s-au inselat. Problema este ca eu cantaresc altfel fericirea si ca iau necazurile, tristetile, dezamagirile, chestiunile negative,le iau ca atare, nu fac mare tam-tam pe seama lor, si incerc sa le las in urma.

Atata timp cat nu pot schimba nimic, de ce sa ma distrug cu ganduri negre?

Nu las decat lucrurile bune sa ma copleseasca pentru ca viata inseamna mai mult decat sa fi “cel mai” si sa ai “cele mai”.

Chiar ma gandeam, ca in general, oamenii bogati nu sunt fericiti. Mi-e greu sa cred ca un pusti nascut intr-o familie bogata, care are toate cele si implicit nu duce lipsa de nimic, poate simti bucuria pe care am simtit-o eu cand am vazut prima data, mica fiind, o reclama pe un post nemtesc de televiziune.(primise prietena mea de-o viata, dupa revolutie, antena parabolica de la sora ei “de dincolo”).

Doamnee, sa nu mai pun la socoteala faptul ca televizorul era color, cum puteam sa savuram reclamele la Haribo, si chiar cele la detergent. Era o nebunie. Cand a primit un video si casete cu Bruce Lee si cu “Cichii Cean”(asa il stiam atunci)am invatat replicile in limba germana desi nu stiam nimic, nimic despre aceasta.  Si acum imi amintesc cu jena dar si cu mare drag cand a primit aceasta prietena primul pachet de la sora ei (sau printre primele). Eram un tanc de copil, m-am dus pe furis acolo unde tinea produsele pentru ca voiam sa ma dau cu un spray din Germania. Am pus repede mana pe primul, si am apasat cat de tare am putut; uimirea a fost pe masura, cand din acel spray a iesit o spuma alba- de barbierit- si mi-am umplut tricoul cu ea. Doaammneeee, ce moment!

Cred cu tarie ca cele rele ni se intampla ca sa le putem aprecia mai bine pe cele bune.

Acum ca tot veni vorba de cele jenante din copilarie, imi amintesc de tentative mea de sinucidere. Mama mea daduse bani cuiva sa ne aduca, mie si fratelui meu, adidasi Puma de la sarbi sau unguri. Cat de Puma erau, nu indrazniti sa intrebati!:) Dar femeia s-a intors doar cu adidasi pt fratele meu pentru ca nu a gasit masura mea.

Nervoasa, nu…nu,nervoasa- distrusa, am plecat de acasa cu gandul ca viata nu mai are sens astfel. Si m-am dus spre raul din apropierea casei mele sa ma aruncJ in apa. Stand acolo pe pod, pe podul ce trecea peste o apa ce nu depaseste un metru inaltimeJ, m-a vazut fratele meu, incaltat, firesc in motivul sinuciderii mele- vestitii Puma. A venit si m-a intrebat ce fac. I-am spus ca ma sinucid si de ce. El, mi-a raspuns sec ca I se pare ciudat ca mi-am ales apa pentru ca e plin de broaste. Si mie, mi-era frica de broaste. La fel de sec am renuntat la moarteJ datorita oac-oacurilor si am plecat acasa cu nervi ca nici macar sa ma sinucid nu pot.:)

Asta a fost copilaria. Dar si ca adulti avem in fiecare zi “adidasi puma” pe care ni dorim si nu-I avem. Avem in fiecare zi motive de dezamagire. Dar ce azi ne poate provoca o suferinta mare, maine poate sa fie un fleac.

Suntem prea complicati si punem prêt pe lucruri care conteaza prea putin. Ar trebui sa traim asa cum simtim, sa gandim independent, sa acceptam diferentele si sa iubim provocarile.

Sa zambim mai des!

Asa cum am mai zis, am ras la cateva ore de la operatia pe corzile vocale, am ras la putin timp dupa ce am fost lovita de o camioneta, si aveam capul ferfelitza, am ras cu mama mea de mana cand o depsarteau cateva minute de intrarea in operatie, am ras cu oameni pe care abia ii cunosteam si care treceau prin moment neplacute, am ras cand am avut esecuri. Si bine am facutJ

Nu regret nimic din viata mea, pentru ca fiecare moment face parte din mine si din ceea ce sunt azi.

Provocarea pe care i-am facut-o prietenului de care va spuneam, a fost ca maine seara, trebuie sa-mi dea 2 motive de bucurie din ziua respectiva.  Mici, mici…cat de mici!

Vreau doua motive…

Vom vedea! Va provoc si pe voi! Incercati sa va priviti obiectiv viata, incercati sa priviti maruntisurile care ne fac ziua frumoasa, cantariti bine ce vi se intampla, si veti vedea ca “dracul nu e chiar atat de negru”.

P.S O prietena spunea ca atunci cand ne uitam la miile de oameni din fata noastra, sa ne uitam si la sutele de mii de oameni pe care ii avem in urma!

Despre mai marii si mai micii Romaniei…

Imi propusesem sa nu mai vorbesc despre politica pentru ca ma intristez si pentru ca am senzatia ca niciodata nu se va schimba nimic. Dar nu poti sa nu te gandesti.  Orice canal de stiri, orice talk show, orice post de televiziune aduce intr-o mai mica sau mai mare masura , vorba de acest subiect.

Si recunosc! Sunt masochista. Vreau sa fiu pusa la curent cu realitatea, inclusiv cu cea politica. Si desi zic in repetate randuri ca nu ma mai intereseaza, o iau de la capat!

Spune unui copil de 10 ani care asteapta sa stranga parintii banii pentru un transplant, ca viata lui costa mai putin decat scena lui Ritzi. Spune sportivilor medaliati la concursuri internationale, ca nu merita salarii mai mari de jenantii 500RON, pentru ca banii trebuie cheltuiti pe salariile liderilor din Ministerul Sportului. Care are niste atributii clare, si este un minister foarte, foarte necesar!
Eu vad o Romanie fara Camelia Potec, fara alti campioni internationali, dar nu vad o Romanie fara o ministreasa care sa faca dansuri de copii in mijlocul multimii cu alti mai mari ai tarii.

Eu vad o Romanie fara sosele, dar nu vad o Romanie fara personaje politice care isi “numara ouale”, fara “Stefani  Mari”, mari in gura, mari in tupeu, nu mari in adevaratul sens; Fara “broscoi inghititi”, fara intalniri absolut firesti cu mai marii interlopi in mijlocul zilei. Nu vad o Romanie normala.

Si asa, am zis ca evit sa mai observ scena politica romaneasca. Un adevarat show unde lipseste doar o piesa: sa fie moderator Dan Diaconescu sau Capatos.  Desi la ce iesiri am vazut in ultima vreme, cei doi sunt mai adevarati politicieni decat cei ce ne reprezinta cu atata profesionalism.NOT!!

Si aseara, pentru ca eram scarbita am zis ca mai incerc alte canale. Si dadu, Iulia de o emisiune la care era invitata, nimeni alta decat Monica. Da, MoniCA COlumbeanu. Domne, si sa vezi acolo, cat de intrigata era ea de faptul ca soferii ei accepta jobul doar pentru a deveni celebri. Cata critica, pentru niste baietei care spera sa fie prinsi intr-o poza de ziar, conducandu-I masina castigata cinstit.

Oare cat de intrigata ar fi doamna, vis-à-vis de fetele tinere care pentru a fi célèbre, se culca cu batrani, mici, cu parul alb?

Cat de dezamagita ar fi de tineretul de sex feminin care pentru bani si pentru faima, isi dau bacalaureatul din bratele, ca sa nu zic poala, unui bunic?

Nu cred ca aceasta femeie de cariera, casatorita, cu copil, s-ar putea pune in situatia unor astfel de profitori, ca fetele de care ziceam, ca soferii dansei, care vin din fundul satului, sau de la vreo bara de striptease comunala, si hop tzop, sar direct in patul unui miliardar.

Nu cred ca doamna respectabila, deranjata de astfel de indivizi, poate concepe o asemenea realitate. Doar sa ne gandim cum a ajuns dansa celebra? CUM? Pe propriile forte.

Ahh, si faza cea mai dura este dorinta asta a divelor din Romania sa imite divele din strainatate. Mooor!

Si cum nevasta lui Tom Cruise, printre altele, a tot iesit in public cu “camasa sotului ei”,  chestiune asa, sa arate ea relatia minunata pe care o au, o fitza, un shmen…un ce vreti voi. Iata ca si Moni fu la emisiune trasa intr-o camasa alba, ce ii acoperea fundul. Nimic deranjant, problema ei. DAR, cand o intreaba moderatorul ce are pe ea, doamna care o data si-a pus poseta-n cap, zice cu mandrie, cu sclipire in ochii- este camasa sotului meu!:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Atunci am ras cu lacrimi. Zic, mah…ce camasa? CAMASA DE NOAPTE?

Vedeti, ea in snobismul  ce o caracterizeaza, a vrut sa o imite pe “Tom Cruisa”. Da a uitat ca sotul ei, nu se bucura de o inaltime stimabila. El se bucura de jumatate din inaltimea doamnei Columbeanu. Si acea camasa nu putea fi decat o camasa de noapte pentru sotul ei Irinel.

Asta e Romania pe care o stiu!

I love u Romania, I love you Budapest!!!

Despre angajatii de la stat..Experti in STAT!

Va dau copy/ paste la o reclamatie pe care tocmai am trims-o R.A.T.T-ului, nu ca as avea speranta ca s-ar schimba ceva dar pentru ca am speranta ca prin acest exemplu va motivez si pe voi, cetatenii, ca atunci cand sunteti nedreptatiti sa nu ezitati sa va cereti drepturile. De aceea isi permit te miri ce “mucea” (sorry ptr. badaranie) sa ne trateze in diferite moduri. Pentru ca au impresia ca noi nu ripostam. Si rau facem!

De ceva vreme, cand un lucru mi s-a parut incorect, am reclamat. Am reclamat o clinica ce efectueaza analize de sange la OPC ptr ca mi-au luat banii pe o analiza iar apoi mi-au scris mail ca analiza nu exista (desi imi luasera 65 RON pe ea, analiza ce chiar exista, si pe care intr-un final am efectuat-o in alta parte). Ei ma taxasera, dar apoi cu un mail au crezut ca rezolva: “nu exista ,domne.” Esti roman, esti prost! Eh, am reclamat, mi-am luat banii inapoi si acum imi cereau cei de la OPC niste documente pentru a continua investigatia.

Am reclamat un supermarket care m-a taxat aproape dublu pentru un articol. Aveam eticheta si factura. Am fost sunata de cei de la supermarket sa merg sa-mi dea banii inapoi. Le-am zis ca nu-mi trebuie banii. Ci doream doar sa le spun ca stiu ca nu a fost o greseala, angajatii lor practica des aceste acte, si ca vreau doar sa nu mi se mai repete. VREAU RESPECT!

Schimbati-va!!! Nu asteptati sa se schimbe ei, nepregatitii si neprofesionistii, nu asteptati sa se schimbe don’soarele scarbite de prezenta voastra de la secretariate, sau vanzatoarele care va dau painea cu mana dupa ce au pus acea mana pe te miri ce, daca VOI NU VA SCHIMBATI!

Nu i se raspunde unuia; dar cand depun zeci de oameni plangere…Nu are cum sa nu se ia in considerare!

Fratilor! Noi platim niste servicii. Nu cerem mila!

Iata reclamatia:

Stimati domni,

Va scriu pentru a reclama o situatie neplacuta pe care am intampinat-o astazi, 22.09.2009, incercand sa-mi reinnoiesc abonamentul RATT la punctul de lucru pe care il aveti dispus in Piata Libertatii.

Unul din angajatii dumneavoastra a refuzat sa accepte platile de la 3 persoane dupa ce am asteptat o vreme destul de buna (desi putea sa ne anunte macar, pentru a nu ne mai pierde timpul) pe motiv ca era schimb de tura.

Inteleg acest fapt si nu ma deranjeza desi mi se pare putin exagerat ca nu ne-a anuntat dinainte. Problema este ca doamna cu care facea schimbul a spus ca va dura cel putin 20 de minute si nu are rost sa mai asteptam. Practic, ne-a invitat sa plecam.

Politicos, i-am raspuns ca pe afisul expus scrie ca schimbul de tura dureaza 10 minute. Am zis acest lucru in speranta ca cele scrise se respecta pentru ca fiecare dintre noi respectam timpii de serviciu si ne incadram. Pentru asta suntem platiti.(printre altele).

Si noi cetatenii, cei care platim abonamentele lunar,  nu dorim privilegii ci dorim sa ni se respecte drepturile.

Insa vreau sa va aduc la cunostinta aceasta situatie nu pentru cele spuse mai sus ci pentru ca dupa ce am intrebat acel lucru, domnul care era de serviciu (in jurul orei 16.45-17.00) a inceput sa tipe la toate persoanele prezente, cum ca pauza dureaza cat vrea dansul nu cat scrie acolo.

Limbajul si tonalitatea pe care dansul le-a folosit nu sunt demne de reprodus insa acest fapt m-a determinat sa va aduc la cunostinta astazi cele intamplate. Normal ca noi, cei prezenti, am renuntat, si am plecat. Insa nu mi se pare deloc firesc ce s-a intamplat.

Inteleg ca locuim in Romania, si sunt probleme de comunicare la nivelul institutiilor statului insa nu va cer sa ma respectati pe mine, sau pe oricare alt cetatean care intampina astfel de probleme. Va cer sa va respectati pe dumneavoastra si institutia pe care o reprezentati.

Managementul defectuos poate da rezultate de acest gen in care angajatii sunt nepasatori vis-à-vis de indeplinirea sarcinilor de serviciu. Activez in domeniul consultantei de Resurse Umane si de Cariera si stiu foarte bine politica pe care trebuie sa o adopte un angajat fata de consumatori- iar ceea ce s-a intamplat astazi nu va recomanda deloc.

Se poate sa fi fost doar o intamplare, dar in oricare din situatiile prezentate mai sus nu exista o justificare in a accepta urletele unui domn (mult spus), nesocializat, un badaran ce poarta ecusonul R.A.T.T.

Eu va respect institutia. Ca dovada nu ma abat la a-mi procura un abonament lunar spre deosebire de alti cetateni ce prefera sa apeleze la serviciile dumneavoastra fara plata(cu riscul mai mare sau mai mic de a fi prins).

Problema este ca eu sunt unul dintre acei cetateni care nu face asta.  Contribui intr-o mica masura, intradevar, la plata angajatilor dumneavoastra. Si eu, si celalalte doamne care au suportat tratamentul nevrotic al angajatului dumneavoatra. Si de aceea imi permit sa cer nu o favoare, ci DREPTUL.

Am dreptul de a intreba ceva cu privire la cele afisate de institutia dumneavoastra la punctele de lucru, si am dreptul sa primesc un raspuns. Nu urlete, nu tipete si nu jigniri, asa cum angajatii dumneavoastra au dreptul sa imi verifice legitimatia de transport.

Sunt o persoana politicoasa si educata. Stiu sa discut politicos si imi rezerv dreptul de a fi tratata politicos.

In acest sens, va rog sa luati masuri, macar o mustrare verbala, vis-à-vis de acel domn pe care sunt sigura ca il puteti identifica cu usurinta tinand cont ca aveti ziua si ora cu aproximatie, la care s-au intamplat cele spuse mai sus.

Nu cred ca doriti ca astfel de oameni sa fie emblematici pentru institutia pe care o reprezentati si nu doresc ca astfel de oameni sa invete din situatii gen cea prezentata ca pot trata oamenii intr-un asemenea hal, doar pentru ca lucreaza la stat si nu are cine sa ii traga la raspundere.

In acest moment, sunt mii de absolventi de studii superioare, cu abilitati de comunicare, dintre care multi in somaj, pentru ca persoane de genul descris ocupa functii in care se relationeaza cu oamenii.

Refuz sa privesc negativ R.A.T.T-ul datorita acestui individ pentru ca am intalnit foarte multe persoane amabile, care isi respecta fisa postului.

Insa refuz sa cred ca acel domn poate sa trateze intr-un mod jignitor consumatorii, doar pentru ca are o prea mare incredere in faptul ca nu are cine sa il traga la raspundere.

Va rog sa ma scuzati ca nu accept sa fiu jignita de o persoana nepregatita, ca cel descris mai sus, si va rog sa ma scuzati ca platesc un serviciu si cer respect si o relationare profesionista cu angajatii dumneavoastra.

Sunt sigura ca veti gasi o metoda de a discuta cu angajatul dumneavoastra pentru ca alti timisoreni sa nu mai intampine aceleasi probleme pe care le-am intampinat noi, astazi.

Va multumesc pentru timpul acordat!

Cu stima si speranta ca veti lua in considerare cele scrise,

V. Iulia

P.S Sa nu credeti ca am plecat umila de acolo, fara sa ii raspund pe masura misoginului si sa il taxez pentru comportament.

ROMANIA FANTASTIK

Patrick a murit. Basescu isi face campanie electorala cu rommi interlopi la mese fastuoase, o masina blindata a fost jefuita ieri; responsabilii nu au fost lasati doar fara bani ci si fara arme; criza ne loveste din plin,  mai e un pas pana la alegeri, euro creste.

La Capatos, seara vad invitati de marca: un tip schizofrenic care vorbeste cum Satana l-a indemnat sa violeze 28 de femei, si sa taie mana cu sabia unui barbat, despre cum sta Satana langa el day and night si ii spune ce sa faca; deci cine trebuie condamnat pentru violuri? Satana..

Tot la Capatos e promovat si Romeo Fantastik. Care nu vine oricum, ci cu o piesa senzatie dedicata profesoarei. Numai buna pentru inceperea anului scolar. Doar ca e o varianta “putin mai porno”.  Porno e mult spus.
Nu porno de calitate, porno de bazaar. Texte precum: “Hai la morena, hai la morena, (nu stiu daca morena e substantiv comun sau propriu), mereu repar motorul, mereu repar antena, ridica piciorul sa bagam lanterna, da jos sutienul  sa vedem balena…”

Aflam apoi ca Morena e cu M mare pentru ca Romeo, o invita galant, sa se aplece pentru a-I vedea “cisterna”.  Sa fie oare un fetis  pentru obiecte metalice?

Este Romeo precursorul unei noi tendinte porno- porno musical cu obiecte metalice? Un “metallic porn” am putea spune:  Cisterna, antenna, balena(cea de la sutien), motor.   Iata intrebari la care avem nevoie de raspuns urgent. Macina o natiune intreaga!

Va dati seama cum se trezeste Romeo dimineata, dupa ce a avut un vis cu o profesoara, se spala pe dinti (optional), deschide sertarul de la noptiera sa isi ia lantul cu Gucci sa-l atarne la gat, si vede acolo o lanterna.  Si se gandeste, si se gandeste…

Fuge rapid, ia pixul si foaia si isi spune:

“ Ce rimeaza mah, mancati-as cu lanterna? Antena, mahhhhhh!!  Morena ,maaaaaahhhh!!!” Balena, mahhhhh!!! Asterne cuvintele pe foaie. Si incepe procesul logic. Avem un vis cu o profesoara. Avem cata rima intre morena, lanterna, balena, antena. Ok. Ce putem face cu lanterna? Sa fie porno.

Si de aici: “ridica piciorul sa bagam lanterna”. Foarte fin…

Il admir totusi pentru un lucru. Ca stie si el cat de barbat este. Sau cat de barbat nu este. Si nici nu a incercat o alta abordare. In care sa fie implicat si el. El zice clar: bagam  lanterna. Ca altceva, ce?
Am apreciat cel mai mult modalitatea subtila pentru a iesi dintr-o situatie in care nu mai avea rima. Se facuse déjà dupa amiaza de cat gandise el la rimele fine. Ii era si foame, era si invitat la OTV. Ramasese in pana de idei. Si atunci da nastere la ceea ce eu numesc “crem du la crem” sau chiar “miezul din dodoasca”  al cantecului.

“Sa ma urc pe tine s-o fac pe AUTOMATICA. Eu sunt bolnav de sex si tu esti MINUNATICA!! Doamne ce profund. Deloc la intamplare. Ma uimeste acest talent precum ma uimeste ce aflu despre depravata de Morena:  “II PLACE  doar studentii”. Off, off…

Si atunci de ce ne interesam noi de criza, de alegeri, de viitorul Romaniei, de greve, somaj, criminalitate in crestere? Cand media promoveaza adevaratele valori. Eu il propun pe Romeo presedinte.

Asa o sa avem o Romanie fantastica!!!!

Si “o sa ne place” sa traim in ea!!!

Domnule Capatos. Romeo ar avea o scuza. Si ar avea nevoie de consilierea unui psiholog. Violatorul ala ar avea o scuza. Si ar avea  nevoie de patutul cald al unei inchisori cu un bonus de sedinte puternice la psihiatru.

Dar dumneavoastra? Domnule Capatos, ce scuza aveti?

Eu inteleg ca OTV-izarea s-a produs la toate televiziunile. Dar incep sa cred ca Diaconescu e minciuna. Ii dati fum. Cat de josnic trebuie sa fi sa inviti in emisiune si sa asculti povestile unui om  care a violat femei. Aveti mama, iubita, verisoara? Nu va e scarba?

Ma uimeste cand aud “domne’, asta cere publicul, asta face audienta!” Mah, dute. Sa ma Romeo- ez si eu, te intreb asa, fantastic: “Sa mori tu?”

Eu zic ca publicul se modeleaza in functie de oferta. Daca media ar oferi si altceva in afara de aceste emisiuni jenante, publicul si-ar reveni.

Masele trebuie educate la fel cum educi un copil in perioada socializarii primare. Normal ca se indobitocesc daca in fiecare zi sunt expusi numai la porcarii.  Expunerea repetata ne transforma in Fantastici. Radem la deget, ne uitam cu admiratie la Nikite, la emisiuni cu oameni care nu spun si nu fac nimic, ba chiar am vazut un show in care o tipa si-a mancat propriul par amestecat cu unt pentru 50 de dolari!!! Oameni bunnnnnnnnnniiiiii!!!!!!!!!!!! Che pasa? Cand ne trezim…? Ne mai trezim?

Ohh, Romanie, Romanie…

Noroc ca ii mai am pe Ciutacu, Gadea, Badea, Ciuvica, Tudor si restul gang-ului.